La sesiunea de admitere din septembrie, Gloria Florentina Melu a devenit studentă la Facultatea de Arte, specializarea Artele Spectacolului (Actorie) din cadrul Universităţii Ovidius. Ea a devenit studentă la forma de studii „fără taxă". Gloria Florentina Melu face parte din trupa LaLa Band.
-Bravooo Gloria! Te felicitam!
Music & Stars
marți, 25 septembrie 2012
Dima din LaLa Band şi-a pus colegii la gătit
Au făcut sushi, mâncarea lor preferată
Tinerii din Pariu cu viaţa (Pro TV) şi LaLa Band sunt nu doar colegi, ci şi buni prieteni. În timpul liber se întâlnesc la un suc, la un party sau chiar în bucătărie. S-a întâmplat weekendul trecut, când Dima, Sore şi Rapha au gătit împreună mâncarea lor preferată - sushi.
Iniţiatorul acţiunii culinare a fost Dima, care e un adevărat maestru bucătar. „Îmi place mult să gătesc, am făcut la viaţa mea de la sarmale până la ciorbe şi plăcinte. Câteodată o mai sun pe mama să îmi dea sfaturi, dar cel mai mult îmi place să improvizez", spune Dima. În schimb, mâncarea lui preferată, sushi, a învăţat să o prepare chiar de la un specialist în mâncare japoneză. Spune despre el că e genul care încearcă să mănânce sănătos şi echilibrat, ba chiar ţine diete.
„Dimineaţa mănânc puţin, de obicei un iaurt. Sunt la curent cu dietele, chiar acum ţin una ce constă în carne la grătar, peşte şi salate. Şi nu mănânc după ora 18.00. Din păcate, sunt pofticios, dar pot să mă stăpânesc dacă ştiu că nu e indicat ceva", spune Dima.
Sore, colega lui, nu ţine diete „pentru că nu le vede rostul". În schimb, mănâncă destul de corect, nu face abuzuri, evită prăjelile şi fast-food-ul. Îi place şi ei să gătească şi e mândră de ea dacă preparatul îi iese gustos şi aspectuos.
marți, 18 septembrie 2012
Dorian Popa paraseste "Pariu cu viata" si trupa LaLa Band

Veste trista pentru fanii lui Dorian Popa, interpretul lui Andrei din Pariu cu Viata: tanarul a decis sa paraseasca serialul, dar si trupa LaLa Band, ca urmare a unor decizii ce implica viata privata si a unor probleme de sanatate. Nu se stie daca acesta va mai reveni in cadrul proiectelor.
"Din clipa in care am fost implicat in proiectul "Pariu cu viata”, implicit si in LaLa Band, mi-am implinit un mare vis din copilarie, acela de a fi artist. Momentul in care am participat la casting mi-a schimbat complet traiectoria vietii. Nu mi-am inchipuit nicio secunda ca eu, Dorian Popa, voi fi ales dintre 30.000 de tineri foarte talentati sa fac parte dintr-un proiect de mare amploare ce urma sa devina un fenomen national.
Dar stiu ca a fost sansa mea sa dau ce-i mai bun din mine si sa-mi demonstrez in primul rand mie ca pot. Si am reusit cu succes! De atunci au trecut aproape 2 ani, dar va spun sincer ca am trait cei mai frumosi ani din viata mea. Am cunoscut oameni extraordinari si am trait momente de neuitat. Am invatat ce inseamna sa pui pasiune in ceea ce faci, am invatat ca merita sa lupti pentru visurile si idealurile tale, ceea ce va indemn si pe voi sa faceti: sa credeti in sansa voastra si in visurile voastre, pentru ca nimic nu este intamplator.
Cum am spus, visul din copilarie devenise realitate, dar intre timp, odata ajuns la maturitate, imi proiectasem si alte visuri care nu tineau de lumea artistica. Acum trec intr-o noua etapa a vietii mele, vreau sa-mi implinesc si alte visuri, iar pentru asta trebuie sa-mi prioritizez planurile personale si sa ma ocup de viata mea privata si in mod special de problemele de sanatate care au aparut si pe care trebuie sa le iau in serios. Cel putin pentru moment voi lua o pauza de la filmari si concerte, dar am incredere in voi ca nu veti fi dezamagiti si ca o sa imi intelegeti alegerea facuta.
Sa va uitati in continuare la "Pariu cu viata” si sa mergeti la toate concertele LaLa Band! Fiti alaturi de Andrei si urmariti cum va decurge povestea lui cu Ioana pentru ca va asigur ca va fi una speciala, presarata cu scene romantice si situatii comice”, spune Dorian Popa.
Ce crezi despre decizia lui Dorian Popa de a parasi Pariu cu Viata si LaLa Band? Lasa-ne un comentariu cu parerea ta!
luni, 17 septembrie 2012
Alex Mica primul turneu!

Alex Mica, talentatul artist al casei de productie 1Artist Music, se va afla, timp de 6 zile în primul turneu susţinut pe meleagurile vecinilor noştri bulgari alături de cel mai important brand de băuturi răcoritoare ( Coca Cola). Începând cu data de 16 şi până pe 23 septembrie el va concerta în orase ca: Veliko Tarnovo, Ruse, Varna, Burgas, Plovdiv, Sofia.
Datorită succesului înregistrat la primul concert susţinut în Maroc, interpretul melodiilor “Dalinda” şi “Breathe” revine în singura zi liberă a turneului din Bulgaria (22 septembrie) în zona imperială a Atlanticului, Rabat unde va susţine un show la clubul Amnezia. El va zbura de la Sofia către capitala Marocului şi se va întoarce a 2-a zi în capitala Bulgariei, unde va susţine concertul de încheiere al turneului, pe 23 septembrie.
Cool!
Videoclip Andreea Banica "Could U"
Andreea Bănică lansează videoclipul celui mai recent single al său, “Could U“, în care afişează o imagine nouă, cea de femeie Pin-Up!
Videoclipul este filmat la malul Mării Negre şi o prezintă pe artistă în lumea ei perfectă alături de iubit, totul culminând cu o petrecere între prieteni: http://youtu.be/q7EQ46rNP24
Ce spuneti? O prinde stilul Pin-Up?
duminică, 16 septembrie 2012
Sezonul 3 din PARIU CU VIATA revine cu multe surprize pentru fani
"Pariu cu viata" revine la PRO TV cu un nou sezon, din 17 septembrie la PRO TV in fiecare luni de la 20.30 cu multa muzica, drame puternice si rasturnarid de situatie care vor tine telespectatorii cu sufletul la gura!
Sezonul 3 din “Pariu cu viata” incepe cu intoarcerea Ancai de la Londra, unde a fost in vacanta cu bunicul ei, insa viata adolescentei se complica cu drame puternice care vor afecta toata trupa LaLa Band, iar povestea ei de dragoste cu Vlad intampina obstacole.
Odata cu intrarea intr-o noua etapa a vietii, problemele tinerilor din LaLa Band nu intarzie sa apara, dramele sa capete o alta amploare, iar povestile de iubire sa fie traite la intensitate maxima.

Intre filmarile de la malul marii, la rasaritul soarelui, si cele nocturne, din jurul focului de tabara, pentru serialul “Pariu cu viata”, tinerii din LaLa Band s-au distrat de minune in Vama Veche, insa peripetiile acestora vor tine in suspanps telespectatorii inca din primul episod.
“Nu va pot spune prea multe din primul episod, cert este ca Anca dispare, ceea ce face ca toate actiunile sa depinda de ce i s-a intamplat la inceput. Apar probleme si in cuplul Anca-Vlad, probleme datorate diferentei de varsta si de preocupari. Ancuta creste, problemele ei sunt mai puternice, dar si povestea ei de dragoste este mai profunda. Momentele comice nu vor lipsi. Eu cred ca veti gasi tot ce va doriti in sezonul 3," spune Criss.
“Ioana este in sfarsit mai fericita ca de obicei, este proaspat intrata la facultate si trece printr-o perioada mai buna a vietii ei. Ne-am bucurat foarte mult sa plecam in deplasare la mare, ne-am distrat foarte mult, am imbinat utilul cu placutul. Pe langa filmari, am petrecut momente frumoase impreuna la focul de tabara”, spune Alina.
“Pentru mine, filmarile din Vama Veche au fost destul de grele intrucat am fost bolnav in perioada aceea. Am avut dureri de cap, febra, noroc ca majoritatea secventelor au fost dramatice. Nu va pot spune mai mult, dar o sa vedeti in primul episod. In sezonul 3 veti urmari mult mai multe secvente comice din partea cuplului Anca-Vlad, dar ca in orice cuplu exista urcusuri, coborasuri si momente tensionate”, spune Vlad.
“Personajul meu este in permanenta indragostit, vrea sa-si gaseasca persoana de care sa se indragosteasca, dar nu reuseste. Liviu pune un pariu si acum … sa vedem ce o sa iasa :) !” declara Liviu.
La finalul sezonului trecut, sarbul Dragoslav, personajul negativ interpretat de Gheorghe Visu, i-a lasat in suspans pe fanii serialului “Pariu cu viata”. In noul sezon, personajele din “Pariu cu viata” vor simti pe pielea lor cine este cu adevarat sarbul misterios : “Dragoslav este cu totul si cu totul diferit de ce am jucat pana acum. Este un tip Che Guevara de prin Kosova, care se ocupa cu afaceri murdare, si daca meseria lui este de traficant de carne vie, probabil o sa incerce unele razbunari”, dezvaluie Gheorghe Visu.
Cum va reactiona Mara (Carmen Tanase) in fata dificultatilor prin care trec copiii ei, ce momente comice savuroase pregatesc Tantica (Elvira Deatcu) si Gica (Gabriel Popa), veti afla incepand de luni, 17 septembrie, de la 20.30, numai la Pro Tv.
“Noul sezon vine cu multe surprize frumoase, iar in ceea ce o priveste pe Mara, ea isi pastreaza linia sobra si serioasa, are grija de familie si copii si trece prin tot felul de dificultati cu demnitate”, spune Carmen Tanase.
“Tantica va fi destul de surghiunita, cel putin la inceputul sezonului pentru ca Gica se poarta cam urat cu ea. De fapt, saracul este si indreptatit sa faca asta pentru ca este obositoare si cicalitoare, si pentru Gica acest cocktail devine mult prea greu de suportat”, spune Elvira Deatcu.
“Gica Popa are o datorie de achitat din sezonul 2 si anume, confruntarea cu Sandu Anghel, lucru pe care il va face intr-o maniera proprie chiar in primul episod, intr-un fel in care nimeni nu se asteapta. Relatia cu Tantica, desi suntem obisnuiti cu suisurile si coborasurile ei, va lua o turnura total neasteptata”, povesteste Radu Gabriel.
Teo Trandafir este si un spectator fidel pentru ca : “Eu ma uit pentru ca ma fascineaza copiii astia de liceu care canta, danseaza si invata in acelasi timp. Eu zic ca ei sunt modele pentru colegii lor. Muncesc cu modestie, talent si profesionalism. Toti cunoscutii mei ma intreaba daca vocile lor sunt vocile lor. Evident! Copiii astia canta! Ma uit pentru actorii formidabili pe care am sansa sa-i revad: Carmen Tanase, Elvira Deatcu, Gheorighe Visu, Marin Moraru, Radu Gabriel, ce sa mai spun? Ma uit si ca sa ma vad pe mine, o nebuna care se reinventeaza la 45 de ani, cu ajutorul acestor oameni... La varsta mea, sa incepi o meserie noua, trebuie sa ai ceva curaj si inconstienta. Dar cu un pic de noroc, cine stie, poate o sa-mi iasa! De placut, imi place la nebunie! Pacat ca asta nu e tot! :))
Uitati-va ca sa-mi spuneti unde gresesc, unde fac bine, daca fac fac bine! Uitati-va ca sa ne vedeti razand si plangand, traind si simtind impreuna! Cred ca daca ne punem problema unui pariu cu viata, fiecare dintre noi, avem sanse uriase de a-l castiga!”, adauga Teo Trandafir.
Pentru cel de-al treilea sezon, membrii LaLa Band pregatesc piese compuse special pentru ei de Ionut Adrian Radu, dar si piese consacrate din repertoriul romanesc si international, printre care:– “Just a Kiss”- Lady Antebellum, “Just Can’t Get Enough” – The Black Eyed Peas sau “Bleeding Love” – Leona Lewis.
Cristina : “Avem deja inregistrate melodii foarte frumoase pe care asteptam cu nerabdare sa le impartasim cu voi” : Dido – “Here With Me”, Colbie Caillat – “Lucky”
“Printre piesele noastre se numara “When You Say Nothing at All” – Ronan Keating, “Murder My Heart – Michael Bolton si o piesa in limba franceza a lui Joe Dassin cat despre coregrafii, ce sa mai? O sa vedeti!”, spune Vlad.
“Vom incerca sa va surprindem la fiecare moment muzical, am pregatit cover-uri indragite : “Just Can’t Get Enough – The Black Eyes , If I Die Young- The Band Perry, dar si piese originale, compuse pentru noi de Ionut Adrian Radu”, completeaza Alina.
Mai avem doar o zi! Asa ca pregatiti`va ca "Pariu cu viata" va ia cu asalt din primul episod!
Nu uitati! LUNI, 17 SEPTEMBRIE, LA ORA 20.30 NUMAI PE PRO TV!
ALEXIA TALAVUTIS in relatie cu DIMA TROFIM
Alexia Talavutis, actrita in serialul muzical "Pariu cu viata" si membra a trupei LaLa Band ne`a spus cateva despre ea intr`un mic interviu.
1.Din cate am auzit, ai oficializat relatia dintre tine si colegul tau de trupa, Dima Trofim, la concertul din Timisoara. Este adevarat?
Alexia T.: Da, sunt intr`o relatie cu Dima.
2.De cand ai o relatie cu Dima?
Alexia T.:Cam de 2 luni.
3.Acum sa trecem la capitolul LaLa Band. Care este cea mai buna prietena din trupa?
Alexia T.: Sore, ne intelegem bine de mult timp.
4.De cine ai fost indrumata sa faci parte din LaLa Band si din distributia serialului "Pariu cu viata"?
Alexia T.:Cu ajutorul mamei si indrumata de unica mea bunica.
5.Esti la primul contact cu televiziunea?
Alexia T.: Nu. Fac asta de la 6 ani cand am prezentat o emisiune alaturi de tatal meu.
6.Pana acum ai studiat muzica si actoria la modul serios?
Alexia T.:Cam da. Am fost la liceul de muzica George Enescu, unde am muncit foarte mult, la fel si la facultatea de actorie.
7.Cum te simti cand ti se scandeaza numele in public?
Alexia T.:Pai am un sentiment foarte frumos. Inima mea este plina de fericire si imi trec toate emotiile!
8.Cum arata o zi de munca obisnuita pentru tine?
Alexia T.:Ma trezesc de la 6 de dimineata, merg la filmari.Termin filmarile destul de tarziu: depinde de cum ne descurcam.Uneori mai sunt si repetitiile pentru concert.
9.Cat timp liber iti ramane dupa filmari?
Alexia T.: Maxim 5 ore sau 2, depinde.
10.Ai mai jucat in alt serial in afara de "Pariu cu viata?"
Alexia T.:Da, intr `un episod din "Trasnitii", a declarat ea pentru Music & Stars!
Din cate ati citit in primele 2 raspunsuri, ALEXIA ESTE INTR`O RELATIE CU DIMA!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)